Utilizatorii Garmin adună date și își îmbunătățesc antrenamentele, somnul sau hidratarea. Știm asta pentru că datele o spun.
La urma urmei, acesta este principalul motiv pentru care purtăm ceasurile ziua și noaptea. Pentru a deveni versiuni mai bune ale noastre, zilnic, an de an.
În fiecare an, cei de la Garmin analizează aceste date pentru a oferi o imagine completă asupra nivelului de activitate și a atenției acordate stării de bine.
Datele retrospectivei provin de la zeci de milioane de ceasuri Garmin purtate în întreaga lume. Cu peste 100 de activități integrate și o toate datele utile despre sănătate și stare de bine, acum avem câteva lucruri interesante de povestit mai departe.
Datorită aplicației Garmin Connect™ și a comunității de utilizatori, avem toate răspunsurile. Dar mai întâi, hai să vedem concluziile cheie din analiza Garmin:
Utilizatorii Garmin sunt tot mai activi — iar antrenamentele de forță și sporturile cu racheta sunt în top. Cred că ne place mai mult să ne antrenăm indoor – poate este prea cald vara și prea frig iarna?
Peste jumătate dintre utilizatorii Garmin au trecut zilnic de pragul celor 8.000 de pași, iar cei mai ambițioși au dus performanța la extrem, dublând fără probleme această cifră.
Am fost mai activi în 2025?
Utilizatorilor Garmin le place să facă mișcare. Chiar dacă nu îți place, să știi că simpla purtare a ceasului Garmin te va încuraja să faci asta. Poate acest articol te ma motiva să îți iei un ceas Garmin în 2026 și să fii mai sănătos.
Indiferent cum alegem să facem mișcare, ne place să fim activi. De altfel, utilizatorii Garmin Connect au efectuat cu 8 % mai multe activități în 2025 comparativ cu 2024.
Top cinci activități au fost alergarea, mersul pe jos, ciclismul, antrenamentul de forță și cardio în sală.

Conform Garmin, antrenamentele de forță au crescut cu 29%. Este al patrulea an consecutiv în care antrenamentul de forță crește cu peste 20%. Ne place să fim în sală. Sau poate că acum am înțeles că, în orice sport, și antrenamentele de forță contează. În 2025, femeile au făcut cu 6% mai multe antrenamente decât bărbații.
Iar utilizatorii Garmin din Brazilia cu făcut cu 44% mai multe antrenamente de forță per utilizator decât cei din următoarea țară cu cel mai mare număr – Mexicul.
Alergătorii Garmin au fost la fel de activi. Japonia este fruntașă la alergarea în aer liber, iar per total, alergarea în aer liber a avut o creștere de 6% față de 2024 – un plus pentru sănătatea noastră. Iar alergarea în sală a crescut cu 16 %, cu Norvegia în frunte. Bărbații au alergat cu 21 % mai mult în aer liber decât femeile, iar femeile au alergat cu 16 % mai mult în interior.
Utilizatorilor Garmin le place și pe munte – numărul drumețiilor a crescut cu 12% în 2025. Montaniarzii din Slovenia au înregistrat cea mai mare rată de activități de drumeții per utilizator. De asemenea, acum există funcții atât de dedicate pentru cei care preferă aventurile montane – ești mai în siguranță, găsești mai ușor traseele, chiar dacă vreme nu te ajută sau poți trimite semnale SOS. Toate cu device-urile Garmin.
Iar sporturile cu racheta au crescut cu 67%. Poate cea mai spectaculoasă creștere? Femeile și tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani au contribuit la această creștere, utilizatorii Garmin din Vietnam fiind cei mai activi per cap de locuitor.
După sporturile cu rachetă, antrenamentele Pilates și antrenamentele HIIT au înregistrat cele mai mari creșteri în acest an. numărul activităților de scufundare a crescut și el cu 16%, iar activitățile de yoga cu 7%.
Chiar și sporturile de iarnă au avut creștere – am fost mai activi pe pârtiile de schi cu 8%, dar ne-a plăcut să facem mișcare și vara, pentru că și antrenamentele de înot a avut creștere – înot în bazin interior a crescut cu 4%, iar înotul în bazinele în aer liber a crescut cu 3%.
Cum și când se antrenează utilizatorii Garmin?
În medie, utilizatorii Garmin au petrecut aproximativ 55 de minute la fiecare activitate — destul cât să simți că ai făcut treabă bună.
La alergare, mers pe jos și ciclism, apar câteva date interesante:
- Peste un sfert dintre alergări au durat între 30 și 45 de minute, un timp potrivit pentru o alergare care să-ți dea energie, nu să te epuizeze.
- Cei care preferă mersul pe jos au ales, în general, plimbări de 15–30 de minute, poate ca o pauză activă sau un moment de reset.
- Iar cicliștii? Ei bine, aproape jumătate dintre ture au trecut de o oră. Știm prea bine: dacă urci pe bicicletă, e greu să te oprești repede și să te întorci la ale tale.
.
Fiecare generație Garmin are propriile preferințe sportive:
- 18–29 ani: alergare în aer liber și pe pistă.
- 30–39 ani: cele mai multe antrenamente de forță, cardio în sală și alergare pe bandă.
- 40–49 ani: sunt cei mai activi pe trasee montane.
- 50–59 ani: domină ciclismul indoor, înotul și MTB-ul.
- 60–69 ani: lideri la ciclism outdoor, mers și drumeție.
- 70+ ani: își petrec cel mai mult timp la golf.
La capitolul „când se antrenează”, vârsta contează: utilizatorii 70+ preferă diminețile (08:00–10:00), în timp ce cei de 18–29 ani aleg mai des intervalul 16:00–19:00. Important este că ne începem și terminăm ziua în mișcare.
Câți pași am făcut în 2025?
Monitorizarea pașilor este cea mai simplă formă de mișcare. Știm că nu toți suntem norocoși să putem merge la birou sau la școală pe jos, dar credem că nu este imposibil să ne atingem obiectivul zilnic. Utilizatorii Garmin au făcut în medie cu 1,2% mai mulți pași în 2025 față de 2024. În toată lumea!
- Coreea de Sud: 9.969 de pași.
- Spania: 9.937 de pași.
- China: 9.794 de pași.
- Irlanda: 9.735 de pași.
Peste 50 % dintre utilizatorii Garmin au făcut în medie 8.000 sau mai mulți pași pe zi, iar 28 % dintre utilizatori au făcut în medie 10.000 sau mai mulți pași. Unii dintre voi (mai exact, 0,4%) v-ați dus obiectivele de pași și mai departe, parcurgând în medie 20.000 sau mai mulți pași pe zi.
Dacă mișcarea este în creștere, stresul cum este?
Stresul este resimțit în organism chiar dacă tu ești conștient de el sau nu. Este modeul organismului tău de a-și regla toate emoțiile prin care treci zilnic. Ceasul Garmin utilizează datele privind pulsul și variația pulsului (HRV) pentru a calcula nivelul de stres, care poate varia între 0 și 100.
Datele Garmin ne ajută să înțelegem tiparul în funcție de vârstă și gen – femeiele au fost cu 3% mai puțin stresate decât bărbații, iar scorul mediu de stres tinde să fie mai ridicat cu cât grupa de vârsta a utilizatorilor Garmin a fost mai mare.
Dacă te gândeai unde sunt cei mai relaxați oameni, Olanda a înregistrat cel mai scăzut scor mediu de stres, urmată de Belgia, Portugalia, Irlanda și Regatul Unit.
Din proprie experiență, îți putem spune că un ceas Garmin te poate ajuta să conștientizezi stresul prin care trece organismul tău, te poate ajuta să te relaxezi cu ajutorul exercițiilor de respirație și te poate ajuta și să dormi mai bine.
Cum s-a consumat energia Body Battery™?
Monitorizarea energiei corpului cu funcșia Garmin Body Battery este concepută să te ajute să te echilibrezi între activitate fizică, recuperare, stres și somn și să monitorizezi câtă energie mai ai până la ora de culcare.
Grupele de vârstă au resimțit diferit nivelul Body Battery. Utilizatorii Garmin mai tineri au avut valori maxime mai mari și minime mai mici — semn că au consumat mai multă energie de-a lungul zilei decât utilizatorii mai în vârstă.
La nivel global, valorile Body Battery arată diferențe interesante:
- Valoare maximă medie: Portugalia conduce cu 74 (cea mai bună refacere), în timp ce Japonia are cea mai mică medie, de 65.
- Valoare minimă medie: Utilizatorii din Africa de Sud au conservat cel mai bine energia, cu o medie de 24, iar Kazahstanul a avut cea mai scăzută medie, de 14.
- Consum mediu zilnic: Utilizatorii din China au consumat cea mai multă energie, în timp ce cei din Africa de Sud au înregistrat cel mai mic consum.
Cel mai important este că facem mișcare mai mult, că acum avem tehnologie care ne poate ajuta să ne antrenăm mai eficient, să ne recuperăm mai corect, să ne refacem mai bine, să avem un som mai calitativ și să ne echilibrăm între stres și relaxare.
Alege-ți și tu un ceas Garmin potrivit pentru bugetul tău și pentru activitățile tale zilnice și fii mai sănătos, începând din prima zi a anului 2026.
.
În acest articol s-au folosit informații și date de pe garmin.com.