Atunci când vrei să faci fapte bune, nimic nu îți poate sta în cale. Fiecare pas pe care-l faci pentru binele altcuiva este motivația următorului și tot așa.

Poate la asta s-au gândit și Memo Sebastian Vrînceanu, Andrei Alexandru Gligor, Daniel Osmanovici și George Balta atunci când, pe 16 Noiembrie, ora 7:00, au plecat la drum cu gândul la copiii din Asociația Autism Voice. Vocea lor trebuie să se facă auzită prin ambiția de a parcurge 100 kilometri în mers.

Pentru că istoria lor sportivă se leagă foarte mult de faptele bune și cauzele umanitare, provocarea lansată de Memo nu a fost decât motiv de bucurie pentru colegii săi.

Provocarea, însă, nu a fost să alerge 100 km, a fost să meargă 100 km. Să aibă răbdarea necesară pentru a putea parcurge distanța București-Ploiești-București.

Cine sunt cei 4 inițiatori ai acestui eveniment?

Memo Sebastian Vrînceanu este realizator radio și, prin acest eveniment a refăcut drumul pe care l-a făcut acum 20 de ani, un drum către o lume mai bună, în care toate vocile să fie auzite.

Daniel Osmanovici este blogger de parenting și susținător al cauzelor umanitare, mai ales prin evenimente sportive.

Andrei Gligor este ultramaratonist, susținător al cauzei Autism Voice, poate cel mai experimentat dintre cei 4 pentru susținerea cauzelor umanitare și a kilometrilor parcurși pentru cei care au vocile prea slabe pentru a fi auzite. După câțiva mii de kilometri alergați prin diferite colțuri ale lumii, distanța de 100 km prin România, în mers, este o provocare la fel de mare.

George Balta, sportiv de performanță, campion național de rugby până la vârsta de 20 de ani, este o prezență activă la cursele de alergare în scaunul cu rotile, cea mai lungă distanță parcursă fiind 42 km.

____________________________________________________________________

” În timp ce pregăteam un interviu legat de parcurgerea în alergare (Andrei Gligor) și pe bicicletă (Daniel Osmanovici) a Transfăgărășanului, pe întreaga distanță dintre Cârțișoara și Bascov, 150 de kilometri în total, am luat decizia de a face acest 100K Walk pe 16 și 17 noiembrie.

Atunci nici nu știam că va deveni un eveniment. Nici nu știam cum se va numi.

Știam doar că e musai să facem chestia asta. Probabil instinctiv am știut că mulți dintre cei din jurul nostru au nevoie de o mobilizare pentru a parcurge 100 de kilometri.” – Memo Sebastian Vrînceanu

———————–

”Oricât de mult aș încerca să scriu despre 100K Walk tot n-aș putea cuprinde multitudinea de emoții și trăiri din cele peste 20 de ore petrecute pe drum, între București-Ploiești-București.

Cert este că acest eveniment a fost cu oameni, despre oameni și pentru oameni. A fost despre limitele fiecăruia dintre cei care ne-am încumetat să parcurgem, în mers, distanța de 100 de kilometri, dar mai mult decât atât, a fost despre umanitatea fiecăruia dintre noi.

A fost despre implicare și, nu în ultimul rând, despre a încerca să fim azi mai buni decât am fost ieri, schimbând lumea din jurul nostru pas cu pas.” – Andrei Alexandru Gligor

———————–

”Dacă inițial ne-am gândit să mergem pe un traseu off-road, ulterior a trebuit să reconfigurăm traseul pe asfalt ca să poată merge și George cu scaunul rulant.

Vă ziceam că l-am cunoscut și am petrecut vreo oră și jumătate împreună cât am stabilit echipamentele pe care le vom folosi în călătoria noastră, la magazinul Trisport.

Dintre noi patru George îmi pare cel mai atent. Asta pentru că, în cazul lui, menținerea unei temperaturi constante pe durata celor 20-24 de ore cât vom merge este foarte importantă.” – Memo Sebastian Vrînceanu

———————–

”Zilnic facem mii de pași. Zilnic rostim mii de cuvinte. Zilnic facem lucruri cu sau fără sens.

Dar, este incredibil câte poți îndura pe parcursul a 100 km. Nici nu te gândești ce îți pot face 100 kilometri.

Unii au spus că nu avem ce face de vrem să parcurgem 100 km. Tocmai că noi vrem să vindem fiecare km pentru o oră de terapie pentru copii cu autism. Acesta este obiectivul nostru.

Povestea noastră s-a încheiat, dar pentru copii de la Autism Voice viața continuă și după 100 km și după 20 de ore și după ce noi de abia ne vom aminti că am făcut asta doar pentru ei.” – Daniel Osmanovici

———————–

” Nu, noi nu suntem eroi, magnifici sau supranaturali, noi suntem niște unii-oameni care încearcă să ajute.

Părinții copiilor care fac eforturi incredibile pentru terapia copiilor lor sunt cei mai mari eroi.” – George Balta

———————–

Noi le-am fost alături, pentru a susține povestea lor și a ne asigura că vor ajunge, cât mai relaxați, înapoi în București.

Nutriție, echipamente potrivite, orele petrecute în mers, frigul, oboseala, toate au fost luate în calcul și am început să bifăm cele necesare pentru cei patru.

De fapt, exact de aici am început. Nutriția este punctul cheie din orice activitate sportivă. Mai ales una de anduranță. Indiferent de viteza cu care ajungi dintr-un punct în altul, orele petrecute pe traseu și alimentația potrivită pot face o mare diferență.

Chimpanzee Bar Nutrition a fost alegerea potrivită. În primul rând, ingredientele sunt 100% naturale, fără aditivi, iar asta elimină, întotdeauna, senzațiile de arsură sau durerile de stomac. În al doilea rând, cantitatea de carbohidrați și proteine asigură energia necesară pentru o cursă de anduranță și ajută masa musculară să îți revină după întregul efort.

Dacă vrei să afli mai multe despre nutriția bio, produsele Chimpanzee sunt AICI.

2XU a fost echipamentul potrivit pentru această provocare. Cea mai avansată tehnologie de compresie și suportul + confortul pe care îl oferă produsele 2XU sunt perfecte pentru fiecare.

Până la final, ne-am dat seama că alegerea făcută și propusă de noi a fost de foarte mare ajutor pentru efortul depus, confirmată chiar de cei 4 protagoniști ai poveștii.

Produsele 2XU sunt AICI.

Și, ultima bifă pe care am luat-o în calcul a fost perechea de încălțăminte potrivită. Adevărul este că nu puteam să-i lăsăm pe Memo, Andrei, Daniel și George să folosească altceva decât încălțămintea ON.

Alergatul și mersul pe nori a fost elementul principal de confort în timpul celor 100 km parcurși în cele peste 20 ore.

Fiecare dintre modelele ON folosite sunt chiar AICI.

———————–

Povestea însă nu se oprește aici, puteți fi parte din această poveste donând pentru orele de terapie ale copiilor de la Autism Voice: https://atca.galantom.ro/fundraising-pages/view?id=10467

Pentru că și după cei 100kwalk e nevoie de ajutor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here