Acasă Ambasadori 2017 cu Iulia Găinariu, ambasador Trisport

2017 cu Iulia Găinariu, ambasador Trisport

326
0

Iulia Găinariu este una dintre cele mai bune alergătoare montane din România.

Dacă te uiți peste lista competițiilor de alergare montană sau alergare de plat pe care le-a câștigat, de când aleargă, poți spune că merită toate aprecierile pentru super rezultatele ei. 2017 a fost un an al revenirii pentru Iulia, iar noi am vrut să fim alături de ea. Încă de la începutul sezonului sportiv, ceasul ei Garmin Forerunner 735XT a fost partenerul antrenamentelor sale și a curselor la care a participat și pe care le-a câștigat, în mare parte.

La final de an, am stat de povești cu Iulia și am fost foarte curioși să aflăm câteva mici amănunte din viața unui ambasador Trisport, atlet al Federației Române de Atletism, antrenor al Asociației Județene de Atletism Brașov.


1. De ce consideri că oamenii ar trebui să facă sport zilnic? Ție ce beneficii îți aduce asta? 

Sportul este singura metodă certă de a preveni boala, de a te menține tânăr, plin de viață și fit. Cred că aceste beneficii sunt motivația absolută pentru ca oamenii să practice exercițiul fizic. Indiferent de sportul pe care îl aleg, practicat cu înțelepciune, plăcere și cursivitate, va aduce doar beneficii, atât asupra corpului cât și asupra psihicului. Tot ce am enumerat mai sus, regăsesc atât în aspectele proprii cotidiene, cât și a oamenilor pe care îi antrenez.

2. Care a fost cea mai faină cursă din 2017, în care Garmin să îți fie partner de suferință?! De ce a fost cea mai faină?

Cu siguranță Maraton Brașov! Cei 42 de km de șosea cu urcarea până în Poiana Brașov și păstrarea unui ritm alert, a fost o provocare. Din fericire am trecut-o cu brio, acest lucru datorându-se atât antrenoarei mele, cât și a ceasului Garmin, pe care îl folosesc la fiecare antrenament și care mă ajută să-mi monitorizez fiecare alergare sau antrenament de forță. Întotdeauna sunt susținută și de sponsorii mei, cărora le mulțumesc.

3. Care este cursa de referintă pe care ti-ai plănuit-o pentru 2018? Care sunt obiectivele acestei curse? 

Campionatele mondiale de alergare montană de lungă distanță. Abia aștept! Dacă anul trecut a fost o perioadă în care am fost mai slab pregătită din punct de vedere fizic, anul care vine vreau să compensez. Am planuri mari pentru următorii an. Dacă voi primi susținerea necesară și mă ajută Dumnezeu, sper ca măcar 90% din ele să le realizez.

4. Care este funcția pe care o folosești cel mai des la ceasul tău Garmin Forerunner 735XT?

HRM (heart rate monitor). Îmi place să îmi monitorizez activitatea cardiacă. Aceasta are un rol primordial în activitatea fizică, este important să îți înveți organismul și să “traduci” semnalele pe care acesta ți le trimite.

5. Folosești ceasul Garmin Forerunner 735XT de câteva luni. De ce ți-ai ales tocmai acest model de Garmin Forerunner 735XT? 

În primul rând este ușor, are un design adecvat pentru “silueta” mea, eu având mâna foarte mică. În al doilea rând îmi place foarte mult fiindcă citește pulsul direct de pe încheietura mâinii și nu mai este necesar să port centura de puls, care pentru mine era puțin incomodă. Deasemenea, găsește foarte repede GPS, mult mai repede decât la fostul model, Garmin 610. Este foarte ușor de utlizat, are funcții complexe dar simple, în același timp. Se sincronizează automat cu aplicația de pe telefon, prin Bluetooth, astfel nu mai este nevoie de un stick, ca la modelele mai vechi. Ador tot la ceasul meu Garmin.

IFrame

6. Îți monitorizezi pașii, caloriile, somnul?

Da. Mai ales caloriile. Monitorizez inclusiv nutriția. Astfel reușesc să creez un echilibru între ce energie obțin din alimentație și ce ard la antrenament și în activitatea zilnică, pentru a evita subnutriția sau anumite dezechilibre legate de acest aspect. Cred că este o activitate pe care toți oamenii ar trebui să o practice, fiind și o metodă de prevenție pentru anumite boli sau dezechilbre.

7. Indicatorii de performanță îți sunt folositori? (VO2 max, timp refacere).

Aici am niște principii proprii, și recunosc că nu prea le dau importanță. Spre exemplu, timpul de refacere poate fi diminuat sau extins în funcție de activitatea pe care o întreprinzi după antrenament. Dacă te odihnești, te alimentezi corespunzător, dormi, folosești vitamine, practici fizioterapie, masaj, hidrorefacere etc, atunci refacerea va fi mult mai rapidă, decât dacă după antrenament mergi la muncă și stai toată ziua în picioare. Aceste lucruri sunt discutabile și necesită să fie aprofundate pentru a ajunge la un consens.

  

8.Cum îți pare noul senzor de puls optic Elevate?!

Foarte fain! Dacă cureaua ceasului este bine fixată la nivelul încheieturii mâinii, atunci pulsul este foarte veridic.

9. Dar LiveTrack-ul?

Merge bestial.

10. Cât te ține bateria la ceas?

Sinceră să fiu nu am monitorizat niciodată acest aspect, poate și pentru că nu sunt alergătoare de ultra. Dar ține, oricum, câteva zile bune, pe mine personal mă ține sigur și o săptămână, în condițiile de un antrenament/zi. Oricum, și atunci când începe să mă avertizeze “low batery” în timpul antrenamentului, reușesc să îmi finalizez activitatea.

11. Cât de importantă este odihna pentru un sportiv? Câte zile pe săptămână acorzi odihnei?

Odihna este în egală măsură cu antrenamentul în sine. Degeaba ai făcut un antrenament foarte bun dacă apoi nu acorzi atenție refacerii. Din păcate, programul meu mă obliga să îmi neglijez refacerea, și recunosc că nu este un aspect care îmi face placere. Acord, în shimb, mare atenție programului de somn care este foarte strict pentru mine. Dar ca și sfat, persoanele care îți permit “luxul” de a pune accent pe refacere, să o facă, fiindcă rezultatele lor se vor îmbunătăți considerabil.

12. Care este sfatul tău pentru clienții Trisport, acum, la început de 2018?

Personal, mi s-a părut că Trisport au cele mai bune prețuri de pe piață în ceea ce privește ceasurile Garmin. Eu spionam unul pe pagina TRISPORT cu mult înainte de colaborarea noastră, tocmai pentru că raportul preț-calitate era cel dorit de mine. Echipa este foarte faină, oamenii sunt foarte serioși iar pe mine mă atrag genul acesta de persoane și îmi creează o deosebită plăcere și onoare să colaborez cu acest stereotip uman.


Ceasul Iuliei Găinariu este un Garmin Forerunner 735XThttp://bit.ly/2AuLI0z

www.trisport.ro

Photo credit: Frantz Adrian Diaconescu/facebook, Maia Outdoor/facebook, Maraton International Brașov/facebook, arhivă personală

Articolul precedentCadoul perfect pentru alergatori
Articolul următorNoul Garmin Forerunner® 645 Music
Eu sunt Corina și mă bucur că ai ajuns să citești câteva cuvinte despre mine. Sunt pasionată, în aceeași măsură, de Social Media și sport. Sunt în echipa www.trisport.ro de peste un an de zile, iar acesta este mediul perfect pentru a combina cele două pasiuni ale mele. www.trisport.ro este locul în care oamenii pot găsi variantele cele mai potrivite pentru un stil de viață sănătos sau pot deveni sportivi profesioniști.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here