Atunci când îți petreci ultimii ani alergând pe continentele lumii, aduni experiențe și amintiri alături de pasionații pentru acest tip de curse.

Deși nu multă lume înțelege ce înseamnă să alergi 7 zile din 7, în fiecare zi câte un maraton sau ultramaraton, Andrei Gligor și-a hrănit curiozitatea și a aflat că nimic nu este mai frumos decât să ajungi la linia de finish alături de toți prietenii pe care, inevitabil, îi câștigi în timpul cursei.

Așa a apărut ideea ”Ultra Race Romania – Where Legends Meet” – o cursă de tip survival, în care sportivii vor alerga 250 km, în 6 etape, cu rucsacul în spate, cursă în care vor fi nevoiți să se descurce singuri.

Competiție va avea loc anul viitor, în zona Buzăului, în săptămâna 10-16 August 2020, iar concurenții vor afla traseul doar cu o zi înainte de start, pe 9 August 2020.

Până acum se știu foarte puține detalii despre traseul competiției, iar organizatorii evenimentului, Andrei Gligor și Dan Nica, au anunțat doar câteva puncte cheie ale traseului.

Înscrierile au început de la 1 Octombrie. Mai multe detalii afli aici.

Andrei, îți era dor de o cursă pe etape? 😛

Știu că poate părea ciudat pentru că tocmai am terminat un proiect care a implicat alergarea a șapte curse pe etape, însă chiar îmi este dor de o astfel de experiență.

În ultimii ani am adunat, din jurul lumii, o mulțime de povești frumoase și am întâlnit oameni cărora le-ar fi plăcut să viziteze România, pentru că auziseră multe lucruri despre țara noastră.

Așa a apărut ideea organizării unei curse multi-etapă de autosuficiență, prima de acest fel din România: pentru a promova, în afara țării, locurile absolut fabuloase pe care le avem și a le oferi acestor oameni un motiv în plus să ne viziteze.

Ce înseamnă traseul Ultra Race România?

Ultra Race România este, în primul rând, o competiție dedicată acelor alergatori care vor să își împingă limitele peste tot ceea ce au testat până acum, indiferent de țara de origine.

După ce am încheiat proiectul Calivita 7 Deserts am simțit că este timpul să se nască o nouă legendă aici, acasă. Așa a apărut Ultra Race România, alături de Daniel Nica, cu care am alergat cot la cot la Marathon des Sables, Gobi March și Atacama Crossing.

Pe traseul URR se vor împleti perseverența cu momentele de deznădejde, vulnerabilitatea omului în fața naturii și istoria locală. Pe traseul URR se vor scrie noi capitole de legendă în viața fiecărui alergător care se va alinia la start.

Kilometru după kilometru, fiecare dintre participanți se va întâlni cu toate slăbiciunile și atu-urile sale. Și toate acestea în zone de o frumusețe sălbatică, ințesate de legendele mistice ale Buzăului.

Și, mai mult decât atât, ne-am decis să susținem, prin acest eveniment, cauza copiilor din Autism Voice, care duc ei înșiși o cursă cu multe obstacole în drumul lor spre o viață normală.

De ce este acel Where Legends Meet? Există și o listă de invitați speciali?

Întregul concept a fost construit în jurul ideii ca fiecare persoană care aleargă și termină o astfel de cursă își scrie propria legendă.

Pe parcursul unei săptămâni se luptă cu proprii demoni, cu lipsa confortului de acasă, cu kilogramele cu care trebuie să alerge în spate și toate acestea pe fondul unei oboseli care crește de la etapă la etapă.

Pe de altă parte, am vrut să prezentăm străinilor care vor veni la această cursă o zonă a României încărcată de mituri și legende. Fiecare etapă este astfel gândită încât sportivii să treacă prin zone care spun povești: lacul Vulturilor, țara Luanei, Vulcanii Noroioși, pietrele vii.

Așadar, Ultra Race România își propune să fie cursa în care sportivii întâlnesc legendele locului și, mai mult decât atât, au ocazia să devină fiecare o legendă la finalul competiției.

Cu siguranță, vom avea și invitați speciali. Am vrea să aducem în România sportivi care au câștigat astfel de curse și care au o experiență bogată în spate.

Pe de altă parte, dorim să oferim și câteva wildcarduri unor sportivi români care, în ultimii ani, au reprezentat România la competiții extreme (chiar dacă nu pe formatul URR)

Care este profilul alergatorului pe care il astepti la linia de start?

Mă bucur tare mult că mi-ai pus această întrebare.

Am alergat, în ultimii ani, la 9 astfel de curse și am întâlnit o mulțime de alergători, din toate colțurile lumii. Cei care vin la astfel de curse sunt oameni din toate categoriile sociale, cu vârste cuprinse între 18 și 70 de ani sau chiar mai mult.

Însă, știi care sunt caracteristicile comune?

Bunul simț, fair-playul, oamenii știu foarte bine la ce tip de cursă se înscriu și nu au așteptări false. Știu că vin la un astfel de eveniment pentru experiența în sine și nu pentru un kit de concurs care dă pe afară din pungă. Vin pentru a se deconecta, timp de o săptămână de tot și de toate și de a avea parte de o călătorie către ei înșiși.

Nu am niciun dubiu că aceștia sunt alergătorii care se vor alinia la startul primei ediții Ultra Race România. Dacă nu ești pasionat de experiențe de acest gen, este și dificil să îți imaginezi de ce ai face asta.

De ce zona Buzăului?

Deși munții Buzăului nu au altitudini mari și creste amețitoare, sunt niște munți neexplorați de lumea largă, împăduriți, cu locuri virgine și sălbatice și care ascund multe mistere despre care timpul a țesut o mulțime de legende.

Ne-am dorit un profil de traseu în care, chiar și acolo unde este o umbră de civilizație, prin cătunele străbătute, condițiile de trai sunt destul de arhaice, iar acel sentiment de “a se fi oprit timpul în loc”, să ne aminteasca de origini.

Își dorești ca alergătorii străini să descopere România prin acest traseu? Sau ca alergătorii români să alerge și alte tipuri de concursuri?

Ne dorim ca, prin URR, să aducem sportul de anduranță la alt nivel în țară. Pe de altă parte, știm că, pentru mulți alergători străini România este tărâmul lui Dracula și Ceaușescu.

Scopul nostru este să creăm pentru aceștia atât o competiție aliniată cu cele de acest gen care se desfășoară în lume, cât să le arătăm și o altă imagine a țării noastre.

Zona Buzăului este o oază de sălbăticie ințesată de legende locale și suntem siguri că va dezvălui o nouă față a României.

Nu cred că știe nimeni logistica unui concurs de 7 zile. Ești pregătit să fii de partea cealalaltă a baricadei, de data aceasta?

Într-adevăr, este total diferită organizarea unui astfel de eveniment față de orice tip de concurs, din punct de vedere logistic. Experiența acumulată în ultimii ani, ca alergător la astfel de curse, m-a făcut să observ foarte bine toate detaliile organizatorice, astfel încât, spun eu sunt pregătit ca, împreună cu partenerii mei, cu care am pornit această aventură (Daniel
Nica, Beatrice Ionescu și Edi Hîrjoi), să oferim concurenților un eveniment de care să-și aducă aminte.

De altfel, Ultra Race România se aliniază standardelor internaționale de organizare ale competițiilor de profil, costul taxei de participare al ediției din România situându-se sub media înregistrată la nivel european/ global.

Va fi dificil să fiu de cealaltă parte a baricadei. Cred că mai ușor ar fi fost să alerg. Însă mi-am dorit foarte tare ca România să intre în circuitul internațional al curselor de acest format.

Sunt aproximativ 30 în toată lumea și încă două în Europa.

Cine este colegul tău, Dan Nica?

Cu Daniel m-am cunoscut în 2016, când am împărțit, timp de o săptămână un cort, de tip berber, la Marathon des Sables. Ne-am împrietenit destul de repede iar pasiunea asta comună, pentru astfel de curse, ne-a adus, din nou, împreună în China și Chile la Gobi March și Atacama Crossing.

Este un alergător amator, la fel ca și mine, cu job și familie, care aleargă din pură pasiune. Întotdeauna cu glumele la el, om de cuvânt, sufletist, pe scurt persoana potrivită cu care vrei să pleci la un astfel de drum.

Știm deja că o parte din taxă se va dona către asociația pentru care tu ai alergat mii de km pe diferite continente.

Cu Autism Voice m-am întâlnit în 2017, chiar înainte să plec la Grand 2 Grand Ultra. Înființată în 2008, Autism Voice este specializată în terapia de recuperare a copiilor cu autism, tulburări de dezvoltare și comportamentale.

Am alergat atunci cu gândul la Mihail, un copil blond cu niște ochi cum nu am mai văzut. De atunci am rămas alături de cauza lor, ca și ambasador și mi-am propus să fac tot ce stă în puterea mea să le fac povestea cunoscută.

De aceea Ultra Race România este singura competiție de această anvergură care are o componentă socială, o cauza asociată, respectiv Autism Voice, o parte semnificativă din taxa de participare fiind direcționată către susținerea terapiei copiilor diagnosticați cu autism.

Ultra Race România

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here