Termen livrareProcesăm comenzile cu 2–4 zile întârziere — avem un volum foarte mare de comenzi. Comenzile cu Trisport Express intră primele la procesare.
Bicicleta Woom5 oferă copiilor cu vârsta de 7 ani sau mai mult posibilitatea de a se plimba cu bicicleta la fel ca oamenii mari. Indiferent dacă bicicleta este utilizată ca mijloc de transport sau ca partener de distracție, plăcerea de a pedala şi siguranţa sunt garantate!
“Fie că hoinărim în gaşcă prin cartier sau că dăm câteva ture singuri, bicicleta este cel mai bun partener de distractie!”
Marcus Ihlenfeld - Fondator şi CEO woom
Frane
Bicicletele woom sunt echipate cu două frâne în V care funcţionează independent una faţă de cealaltă. Manetele se potrivesc ergonomic pentru mâinile mici. Este posibilă oprirea în siguranţă cu o forţă redusă.
Maneta schimbator
Cele 8 rapoarte ale echipării microSHIFT pot fi schimbate cu ușurință folosind maneta rotativă de pe ghidon.
Angrenaj woom
Lungimea brațelor pedalelor și lățimea monoblocului woom sunt adaptate ergonomic pentru corpul celor mici
Cadrul woom
Cadrul ușor din aluminiu reprezintă inima bicicletei.Datorită geometriei concepute special pentru juniori de către echipa de design Woom, orice copil va iubi mersul pe două roți.
Transmisie
Schimbarea ușoară și precisă a vitezelor face ciclismul mai distractiv și le permite copiilor să facă plimbări mai lungi. Sistemul MicroSHIFT cu 8 trepte de viteze este proiectat pentru o gamă extinsă de gradiente și îi ajută pe cei mici să urce mai ușor în vârful oricărui deal - doar pentru a se da în viteză la vale.
Quick Release Roti
Cu ajutorul clemelor quick-release, bicicletele pot fi montate și demontate rapid. Acest lucru vă ajută la transportul în autovehicul, dacă faceţi vreodată pană.
Anvelopele woom cu rezistenţă redusă la rulare
Anvelopele influenţează puternic comportamentul la condus. Noi am ales anvelopele pentru cea mai largă rază de acţiune.
Indiferent dacă mergeţi pe stradă, drum cu pietriş sau drum forestier: importantă este oprirea optimă – când se merge drept sau în curbe.
Saua woom
Saua este unul dintre cele mai importante elemente de contact intre copil si bicicleta. De aceea, aceasta influenteaza semificativ calitatea fiecarei plimbari. Saua noastra este proiectata special pentru anatomia celor mici potrivindu-se perfect cu soldul unui copil in crestere.
Quick Release sa woom
Cu ajutorul elementului de tensionare rapidă a şeii woom se poate adapta înălţimea şeii rapid şi simplu. Maneta este suficient de lungă, încât o pot acţiona copiii înşişi – chiar fără alte unelte!
Pipa woom
Pipa Woom ofera o conectare sigura si simpla intre ghidon si headset. Aceasta nu are suruburi care ies in exterior si care pot produce lovituri celor mici. Noua noastra pipa Vario poate face bicicleta atat mai inalta cat si mai lunga - bicicleta "creste" odata cu copiii.
Specificații
Cadru
material: Aliaj Aluminiu 6061, ușor, cu o calitate înaltă
geometrie pentru începători cu roți de 24″ și ușor de manevrat: poziție foarte joasă a șeii, poziție foarte comodă pentru îmbarcare / debarcare, ampatament generos și o geometrie de direcție ce oferă un echilibru bun și singuranță în manevrare.
Transmisie
8 viteze
manetă cu acționare rotativă microSHIFT
derailleur microSHIFT
Roata
jante de aluminiu ultrauşoare, tip SOOPA DOOPA HOOPS;
butuc de aluminiu, uşor, cu lagăre etanşate şi suport pentru apărătoare woom demontabilă
;montare şi demontare uşoară, cu închizătoare rapide;20 spiţe din inox, uşoare, extrem de robuste, fixate dublu-încrucişat
Furcă
furcă fixă, ușoară, realizată din aluminiu
ax de 1″
se aliniază automat pentru o manevrare mai ușoară
Cauciucuri
cauciucuri Schwalbe LITTLE JOE de 24 x 1.85″ ce oferă o aderență ridicată și rezistență redusă la înaintare
valve universale, similare cu cele ale mașinilor - pot fi umflate la orice benzinărie
bandă reflectorizantă pentru vizibilitate ridicată
Cuvete ghidon
headset integrat total de 1″
rulmenți sigilați
clemă a-head integrată
Pipă
realizată din aluminiu
prietenoasă cu genunchii - nu există șuruburi în exterior ce îi pot răni pe copii
prindere cu șuruburi hexagonale de 5mm
Șa
design ergonomic adaptat intervalului de vârstă
non-toxic
protecție adițională laterala pentru sprijinirea de suprafețe dure
Ghidon
lat, ergonomic și cu greutate redusă - oferă un control ridicat
negru / sablat
lățime de 580mm
Tija șa
realizată din aluminiu cu indicator al înalțimii maxime și minime
Mânere
mânere ergonomice woom cu diametru mic - speciale pentru copii;manşon ergonomic, din material fără substanţe nocive
;capete ghidon cu diametru mărit special pentru o protecţie îmbunătăţită;mânere înşurubate, bine fixate pe ghidon
Prindere șa
realizată din aluminiu / quick release
mâner lung ușor de manevrat
nu se mișcă atunci când este strâns
Angrenaj pedalier
brațe pedaliere ușoare, din aluminiu forjat, lungime 130 mm, distanţă mică între pedale (factor Q);
foaie de lanţ Narrow Wide cu 28 de dinţi;casetă cu 11-32 dinţi;
pedală cu platformă plată, îngustă, din plastic;lagăr cu cartuş capsulat
Frâne
mini V-brakes
manete frână mici, reglabile pentru a se potrivi celor mai mici palme
saboți moi pe spate și mai duri pe față pentru a eficiență ridicată la frânare
cabluri de frână de calitate - Jagwire
Culori: woom red, moon grey, midnight blue, mint green
Greutate: 8.2 kg / 18.08 lbs (fără pedale)
Greutate maximă: 80 kg (175 lbs)
Unelte incluse
cheie hexagonală lungă 1 x 5 mm pentru pipă
cheie fixă 15 mm pentru pedale
Dimensiuni ambalaj: 120 x 62 x 22 cm
Geometrie
Instrucțiuni asamblare
Despre woom
Designed in Austria
Conceput la Viena
🏆
Din 2013
Pionier in biciclete ultrausoare pentru copii
🌍
30+ tari
Prezenta globala, milioane de copii fericiti
🏋
Ultrausor
Pana la 40% mai usor decat media
woom a fost fondat in 2013 la Viena de doi tatici pasionati de ciclism, Christian Bezdeka si Marcus Ihlenfeld, cu o misiune simpla: sa creeze cea mai buna bicicleta din lume pentru copii. Frustrati de bicicletele grele si nepotrivite disponibile pe piata, ei au pornit de la zero, proiectand fiecare componenta sa fie adaptata anatomiei si nevoilor copiilor.
Astazi, woom este lider mondial in segmentul bicicletelor premium pentru copii, prezent in peste 30 de tari. Fiecare bicicleta woom este cu pana la 40% mai usoara decat media, gratie cadrului din aluminiu AA-6061, componentelor special concepute si atentiei obsesive la fiecare gram. Geometria adaptata varstei, culorile vibrante si componentele ergonomice fac din fiecare plimbare o bucurie.
De la biciclete si casti pana la manusi, accesorii si imbracaminte, fiecare produs woom este conceput cu aceeasi atentie la detalii si aceeasi pasiune pentru siguranta si confortul copiilor. Fiecare model este testat riguros conform standardelor europene de siguranta.
✓
Trisport.ro – dealer oficial woom in Romania
Toate produsele woom comercializate de Trisport.ro sunt originale, cu garantie completa de la producator.
Specificații
Caracteristici
Brand:
Woom
Gama:
Woom 5
Culoare:
rosu
Cod de bare (EAN):
9120083725247
Părerea clienților
Recenzii
Nu au fost găsite recenzii
Comunitatea Trisport
Întrebări & Răspunsuri
Întreabă comunitatea sau ajută alți sportivi — un răspuns aprobat îți aduce 10 puncte de fidelitate. Un review aprobat de cumpărător = 20 puncte.
Nicio întrebare încă la acest produs — fii primul care întreabă!
Intră în cont ca să întrebi sau să răspunzi — fără parolă, cu PIN pe email.
Woom - bicicleta copii 24" Woom 5,...
Woom - bicicleta copii 24" Woom 5, varsta...
569,80 €
Acest website foloseste cookies
Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor.
Cookie-urile necesare ajută la a face un site utilizabil prin activarea funcţiilor de bază, precum navigarea în pagină şi accesul la zonele securizate de pe site. Site-ul nu poate funcţiona corespunzător fără aceste cookie-uri.
Statistici
Cookie-urile de statistică îi ajută pe proprietarii unui site să înţeleagă modul în care vizitatorii interacţionează cu site-urile prin colectarea şi raportarea informaţiilor în mod anonim.
Marketing
Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a-i urmări pe utilizatori de la un site la altul. Intenţia este de a afişa anunţuri relevante şi antrenante pentru utilizatorii individuali, aşadar ele sunt mai valoroase pentru agenţiile de puiblicitate şi părţile terţe care se ocupă de publicitate.
Аванс всегда кстати!
Делай покупки, плати равными частями от 3 до 12 месяцев. Переплата от 0 руб./мес. Минимальный заказ от 300 руб.
Получай аванс прямо в магазине или регистрируйся в моб. приложении. Без ожидания и справок
Наполняй корзину товарами и выбирай способ оплаты «Мокка — оплата авансом»
Выбирай удобный график платежей и оплачивай равными частями без скрытых комиссий и процентов